„Zambet, fum, muzica, vorbe,ras,surprize, sarut, holding
hands, suprize, separare,fum, regasire, regret...fiecare dintre noi are un tipar
in viata, acel drum pe care il strabati de atatea ori si care, pana la urma,
poti muri crezand ca viata ta a fost diferita de la zi la zi. Ei bine, nu!
Zicala: „viata bate filmul” e mai buna si mai adevarata decat niciodata, caci
uitandu-te la un film prost vei stii mereu cat mai are pana la sfarsit( aka
comediile romantice de duzina). Fiecare suntem actori principali in propria
proiectie si cu totii vrem sa avem acel „happy-ending”, imi pare rau ca o
gandesc, la o varsta destul de frageda, zic eu, dar nu se va intampla- singuri
ne nastem si singuri murim. Oamenii nu vor fi niciodata drepti cu tine si iti
vor spune doar ce vrei sa auzi ca sa scape mai repede si fara prea multe
explicatii caci aflati in fata unui fapt intrebarea vine de la sine:” de ce?”
Nu stiu sa zica NU sau DA cand trebuie si ajung sa se ingroape in minciuni fara
rost ce mai tarziu fiind dezvaluite, tot din cauza prostiei umane, provoaca un
abis intre cei doi.
As dori sa va invit inspre a vizita doua pagini de pe internet. Nu voi face un articol despre acest subiect in aceasta noapte, deoarece as dori sa fie un articol bine scris si bine gandit, exact cum se merita pentru aceasta actiune.
Am tot respectul pentru fondatorii acestor doua pagini, care chiar incearca sa schimbe ceva in tara asta. RESPECT!
Voi ce parere aveti despre unguri?
Ma invarteam pe youtube si am gasit o melodie care mi-a adus in minte acest subiect.
Ungurii, o parte din ei, vor sa obtina autonomie in Tinutul Secuiesc, chiar daca sunt o groaza de maghiari in parlament, care nu au reusit sa dovedeasca ca ar putea sa faca din Tinutul Secuiesc o zona prospera, nici din punct de vedere economic, dar nici social.
hey! eu sunt shabi si asta e primul meu post...
An old clock is ticking in the corner of the room full of smoke
of cigarettes. A man is sitting at the table with a glass of wine in front of
him waiting. It is just like all his life was erased from him so he didn’t have
a past, a present and neither a future. His eyes were empty with a big dose of
indifference in them; he didn’t care at all if he would live or die because for
him it was just the same. Suddenly, the doors of his mind opened and he knew:
it was time for him to leave this house, this city, in fact the life that he
had till now. As he walked in the light he couldn’t help to wonder “what if I
would have one more hour? What would I do?”…in reality this was the question
that he never could answer, not being this close to death before. Anyhow, now, almost
passing in the light of the afterlife he saw the answer loud and clear in his head
like the time he listened to this question first.
