Clipa de curaj

Posted by shabi On 28 noiembrie 2012 0 comentarii


„Zambet, fum, muzica, vorbe,ras,surprize, sarut, holding hands, suprize, separare,fum, regasire, regret...fiecare dintre noi are un tipar in viata, acel drum pe care il strabati de atatea ori si care, pana la urma, poti muri crezand ca viata ta a fost diferita de la zi la zi. Ei bine, nu! Zicala: „viata bate filmul” e mai buna si mai adevarata decat niciodata, caci uitandu-te la un film prost vei stii mereu cat mai are pana la sfarsit( aka comediile romantice de duzina). Fiecare suntem actori principali in propria proiectie si cu totii vrem sa avem acel „happy-ending”, imi pare rau ca o gandesc, la o varsta destul de frageda, zic eu, dar nu se va intampla- singuri ne nastem si singuri murim. Oamenii nu vor fi niciodata drepti cu tine si iti vor spune doar ce vrei sa auzi ca sa scape mai repede si fara prea multe explicatii caci aflati in fata unui fapt intrebarea vine de la sine:” de ce?” Nu stiu sa zica NU sau DA cand trebuie si ajung sa se ingroape in minciuni fara rost ce mai tarziu fiind dezvaluite, tot din cauza prostiei umane, provoaca un abis intre cei doi.
Inteleg ca e mai usor sa minti, dar totusi, daca nu respectul pentru cealalta persoana cat respectul de sine ar trebui sa te opreasca sa fie „vocea ratiunii” care te indeamna sa zici adevarul oricat de trist sau suparator ar fi, oricate lacrimi ar provoca, oricate explicatii ar trebui sa dai apoi. Daca minti inseamna ca omul acela nu conteaza si deci nu iti va pasa daca e suparat sau nu din cauza ta asa ca intrebarea e „de ce ne ascundem dupa un deget?” De ce punem mesaje motivationale pe facebook, pe care poate ca intr-o masura sau alta le credem, dar nu facem nimic in sensul in care ne indruma ele? De ce exista expresia” faci cum iti e tie mai bine!”? Frate, ti-am cerut parerea, daca stiam ce simt atunci nu te mai intrebam!De ce dam curaj, cand ar trebui sa le taiem aripile? De ce nu stim sa spunem NU? De ce?
Zambet, fum, muzica, vorbe,ras,surprize, sarut, holding hands, suprize, separare,fum, regasire, regret...”
Asta urla o fata cu parul zburlit, cu machaijul intins de atat plans si parca nici voce nu mai avea... in fata la Universitate- statea acolo singura, desi inconjurata de atati straini cu privirile lor dubioase cu tot, si urla. Vroia libertate, vroia adevar!  Spunea ceea ce cu totii gandeau, dar nimeni nu avea curaj sa o spuna, nimeni nu s-ar fi urcat pe statuia din fata Teatrului National sa spuna ce gandeste, ce simte. Totusi, acest mic copil retardat a    facut-o si acum toti o priveau cum era dusa pe sus de jandarmi la politie pentru ca nu avusese „cerere de protest”. Si toti priveau, si niciunul nu intervenea, nu avea curajul, deminitatea sau sufletul sa spuna sau faca vreun gest pentru a o elibera. Si erau atat cunoscuti cat si necunoscuti, dar ea tot singura era. Necunoscutii o credeau ori nebuna, drogata sau beata, dar stiau ca au gresit, nu fata de ea cat fata de altii iar cunoscutii ascundeau in sine un secret. Fiecare dintre ei stia macar un lucru care il facusera, dar nu ziceau nimic...au trecut zile si ea tot la racoare era. Nimeni nu a venit sa ii plateasca cautiunea- parintii o renegasera, prietenii parca nu o mai stiau si tot singura era...
Nu stiu cum s-a terminat si cum a resusit sa iasa din inchisoare, dar puteti sa o vedeti in fiecare seara la acelasi colt de strada imbracata sumar asteptand un client. Are corpul plin de vanatai, patronul e dur...asa se pare, dar supravietuieste... duce o viata, pe care nimeni nu si-ar dori-o, dar in fiecare zi de 1 septembrie zambeste: ea a fost cea care a avut curaj, da toate vin cu un pret, dar a avut curaj si a mers pana in panzele albe pentru ceea ce credea, pentru ceea ce vedea.
A avut curaj, la fel cum „el” ii spusese in ziua in care o mintise din vorbe, priviri si sarutari. A avut curaj si i-a demonstrat ca nu o cunoaste chiar deloc. Si de unde stia? Sa punem doar ca el chemase jandarmii ca sa o duca la sectie...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

back to top